Aveam 10 ani când părinții m-au dus la primele lecții de vioară. Eram în clasa a IV-a. Au vrut să mă trimită la gimnastică dar mereu am fost o fire mai temătoare, nu voiam să fac podul din picioare, să fac roata sau șpagatul, așa că nu prea mi se potrivea aria asta.
Și acum îmi amintesc ce greu mi s-a părut la început și că mi-a luat ceva timp, să învăț să țin corect vioara-n mână, astfel încât poziția să fie corectă iar podul palmei să nu atingă instrumentul. Ba chiar țin minte cum glumeam că ne-ar trebui un cui acolo, să ne înțepe ca să ținem mâna corect.
Profesorul nostru, un om deosebit, calm, foarte implicat în ceea ce făcea, unise talente într-un frumos ansamblu folcloric, denumit pe atunci "Bujorii Dobrogei". Ansamblul acesta mi-a colorat mie copilăria! Îmi amintesc ce mult îmi plăcea să cânt, să particip la concursuri și parade și să îmbrac costumul popular dobrogean. Fiecare concurs începea cu o paradă a formațiilor de muzică populară, paradă prin orașul organizator, în care toată lumea te vedea, te admira, te aplauda.... nu știu pentru alții, dar pentru mine era ceva foarte important, un moment unic în care puteam să arăt cât de mândră sunt de zona mea frumoasă, de plaiurile dobrogene! Am muncit mult, și acum îmi amintesc că nu reușeam să cânt un dans popular așa cum trebuia, pe ritmul potrivit dar cu multe repetiții mi-a ieșit și am urcat pentru prima dată pe scenă la Jibou, prima mea experiență ☺
Nu am făcut vioară de performanță, a fost un hobby, ceva recreativ, în afara școlii, nu la nivel profesionist, dar am cântat din clasa a-IV-a și până am terminat liceul.
Geamparalele și fedeleșul, dansuri populare specific dobrogene, mi-au făcut copilăria mai frumoasă ❤
Svâcul, mușamaua, suitele de dansuri populare, cântecele care îndemnau toate "Hai la Dobrogea" au creat o legătură și mai strânsă cu meleagurile mele natale.
De curând TVR1 a realizat un reportaj despre orășelul meu natal, Măcin. Locurile, oamenii, povestea orașului cu oameni calzi, orașul de la Dunăre și de la poalele munților Măcinului, totul mi-a trezit nenumărate amintiri din copilărie.... pâinea turcească, caldă, pe vatră, sunetul geamiei răsunând în liniștea orașului, tradiția oleleului de Crăciun, mirosul grătarului la poalele muntelui de fiecare Izvor al tămăduirii, apa pură de izvor, tabloul pescarilor pe malul Dunării, totul face parte din frumusețea copilăriei și a locului.
Mi-am propus să reiau cursurile de vioară și o vioară nouă, și să reîncep să cânt.... vioara e terapie, e cântec, e bucurie, e oază de reculegere❤
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu