miercuri, 20 noiembrie 2019

Dobrogea mea minunată

Copil fiind, acorduri de vioară învățam....
Aveam 10 ani când părinții m-au dus la primele lecții de vioară. Eram în clasa a IV-a. Au vrut să mă trimită la gimnastică dar mereu am fost o fire mai temătoare,  nu voiam să fac podul din picioare, să fac roata sau șpagatul, așa că nu prea mi se potrivea aria asta.
Și acum îmi amintesc ce greu mi s-a părut la început și că mi-a luat ceva timp, să învăț să țin corect vioara-n mână, astfel încât poziția să fie corectă iar podul palmei să nu atingă instrumentul. Ba chiar țin minte cum glumeam că ne-ar trebui un cui acolo, să ne înțepe ca să ținem mâna corect.
Profesorul nostru, un om deosebit, calm, foarte implicat în ceea ce făcea, unise talente într-un frumos ansamblu folcloric, denumit pe atunci "Bujorii Dobrogei". Ansamblul acesta mi-a colorat mie copilăria! Îmi amintesc ce mult îmi plăcea să cânt, să particip la concursuri și parade și  să îmbrac costumul popular dobrogean. Fiecare concurs începea cu o paradă a formațiilor de muzică populară, paradă prin orașul organizator, în care toată lumea te vedea, te admira, te aplauda.... nu știu pentru alții, dar pentru mine era ceva foarte important, un moment unic în care puteam să arăt cât de mândră sunt de zona mea frumoasă, de plaiurile dobrogene! Am muncit mult, și acum îmi amintesc că nu reușeam să cânt un dans popular așa cum trebuia, pe ritmul potrivit dar cu multe repetiții mi-a ieșit și am urcat pentru prima dată pe scenă la Jibou, prima mea experiență ☺
Nu am făcut vioară de performanță,  a fost un hobby, ceva recreativ, în afara școlii,  nu la nivel profesionist, dar am cântat din clasa a-IV-a și până am terminat liceul.
Geamparalele și fedeleșul, dansuri populare specific dobrogene, mi-au făcut copilăria mai frumoasă ❤
Svâcul, mușamaua, suitele de dansuri populare,  cântecele care îndemnau toate "Hai la Dobrogea" au creat o legătură și mai strânsă cu meleagurile mele natale.
De curând TVR1 a realizat un reportaj despre orășelul meu natal, Măcin. Locurile,  oamenii,  povestea orașului cu oameni calzi, orașul de la Dunăre și de la poalele munților Măcinului, totul mi-a trezit nenumărate amintiri din copilărie.... pâinea turcească, caldă, pe vatră,  sunetul geamiei răsunând în liniștea orașului,  tradiția oleleului de Crăciun, mirosul grătarului la poalele muntelui de fiecare Izvor al tămăduirii, apa pură de izvor, tabloul pescarilor pe malul Dunării, totul face parte din frumusețea copilăriei și a locului.
Mi-am propus să reiau cursurile de vioară și o vioară nouă, și să reîncep să cânt.... vioara e terapie, e cântec,  e bucurie, e oază de reculegere❤



vineri, 1 noiembrie 2019

Gânduri de final de vacanță

Final de octombrie înseamnă o primă vacanță, pentru picii de la grădiniță și cei un pic mai mari, din clasele primare, o vacanță binemeritată și de ei dar și de părinți,  pentru că puțină relaxare,  cred eu, este întotdeauna bine venită :) Când te trezești zilnic la 6 -6.30 și la 7 și 10 maxim trebuie să ieși pe ușă (altfel traficul nu e deloc prietenos în București), când fiecare dimineață e pe repede înainte și învăluită în agitație, când ai teme zilnic sau trebuie să dormi la grădiniță și nu prea îți place, când ești mamă și îți începi ziua în trafic și înoți prin aglomerația matinală de la metrou, fără să fi băut un strop de cafea, ai nevoie de o mică pauză,  de o mică gură de aer, în care să te relaxezi, să te reîncarci, să te odihnești și să te bucuri de cei dragi, de familie!
Pentru mine a fost minunată săptămâna ce se încheie astăzi,  și asta datorită faptului că am avut mult mai mult timp pentru cei dragi mie, pentru fetițele și soțul meu, am avut timp să mă joc, să dorm, să fac prăjituri (una dintre pasiunile mele), să mă reîntorc puțin în copilărie prin joc, să citesc, să am discuții mai lungi cu soțul meu, să mă odihnesc, să îmi reîncarc bateriile, să mă simt o mamă mai bună și să nu mă mai învinovățesc atât, gândindu-mă că nu petrec suficient timp cu copiii și soțul sau cel puțin nu atât cât mi-aș dori eu! Și mi-aș dori să petrec mult mai mult, așa ca în vacanțe și concediu.... 
Săptămâna asta am pictat. Clarei îi place mult să deneseze și să picteze. Face copii, pisicuțe, peisaje și are ceva din talentul bunicului ei. Îi desenează și Oliviei iar cea mică le colorează. Oliviei îi place multsă se joace de-a casa, așa că săptămâna aceasta eu am fost pe rând copil și surioară iar ea mamă și surioară  :) și ne-am jucat de-a rutina zilnică,  mergeam la școală,  apoi în parc, ne schimbam rochițele, dormeam, ne trezeam, mâncam și tot așa ( păpușile, nu noi :P)
Am sculptat dovleci, pe care fetele și i-au ales la cumpărături,  iar ele i-au decorat. A fost o oră în care creativitatea le-a fost stimulată iar distracția a fost pe măsură.  S-au amuzat și au căutat fel de fel de idei să îi decoreze!
Am făcut împreună o supă alfabet, un chec cu cremă de mascarpone și cacao, și eclere cu cremă de vanilie,  totul făcut în casă cu ajutorul lor. Au fost foarte încântate să spargă și să separe ouăle,  să le mixeze, să amestece ingrediente, să cunoască ingredientele, să le miroasă,  să le guste, iar cel mai amuzant li s-a părut albușul mixat care nu curgea din castronul întors cu susul în jos și pe care eu, mami, l-am denumit magic :D
Ne-am petrecut serile făcând mozaic, jucând macaua, război (jocul ăla lung de nu se mai termină dar care aduce bucurie la fiecare război câștigat), Păcălici ( unde mami mereu a ieșit Păcălici,  se pare că fetele sunt norocoase), șah cu tati ( el e expertul), nu te supăra frate și alte câteva joculețe educative, printre care și unul cu învățarea ceasului.
Somnul de prânz nu a fost lipsit de o poveste citită de mami sau tati.
Nu-mi vine să cred că s-a terminat deja vacanța și o așteptăm cu mare nerăbdare pe următoarea! Până atunci avem de făcut scrisori pentru Moș Nicolae și Moș Crăciun;)









marți, 21 mai 2019

Nu sunt un părinte perfect....

Astăzi citeam un articol despre cum părinții cu 2 copii ajung să o ia razna! Pe bune? Probabil cel mai slab articol pe care l-am citit vreodată despre asta, și nici măcar nu pot să afirm că l-am citit, mai degrabă am citit printre rânduri,  de curiozitate! Cică după primul copil, sănătatea mintală a mamei se îmbunătățește considerabil iar după a doua naștere,  scade și rămâne scăzută! Poftim? Sper să nu influențeze pe nimeni un astfel de articol, scris pe baza a nu știu ce studii făcute de nu știu cine, articol care nu reflectă deloc realitatea din punctul meu de vedere!
Sunt mamă de 2 copii, de 7 ani și 4 luni și de 3 ani și 9 luni, deci de 3 ani și 9 luni sunt mamă de 2 copii și, vă spun din tot sufletul,  sănătatea mea mintală s-a îmbunătățit considerabil se când sunt mamă și mai ales se când am 2 copii❤
Da, nu sunt o mamă perfectă, de fapt perfecțiunea nici măcar nu există în viziunea mea! Mereu, atunci când avem impresia că o atingem, de fapt ne ambiționăm să devenim și mai "perfecți". Și da, să fiu mamă, m-a schimbat foarte mult, în bine, m-a maturizat foarte mult, m-a învățat să iau decizii, să îmi asum responsabilități, să fac multe lucruri deodată, să gestionez situații de criză, să alerg, să mă lupt, să mă joc, să îmi trăiesc din nou copilăria alături de cele mici, să redescopăr "Nu te supăra, frate" și "Păcălici", și câte alte momente frumoase și de neuitat.
Da, sunt și momente în care cedez, în care oboseala, lipsa timpului, aglomerația, răutățile unora, își spun cuvântul și mă aruncă în gol, mă prăbușesc sub o ploaie de lacrimi, o închisă în baie (singurul loc în care mă pot descărca fără să mă vadă nimeni) sau în brațele soțului meu, care are o răbdare fără margini uneori și mă ascultă, pentru că de cele mai multe ori, doar de asta avem nevoie să ne descărcăm, să fim ascultate. Dar momentele astea trec, și mă ridic, mai puternică decât am fost și mai încrezătoare! Avem nevoie să be descărcăm,  avem nevoie să fim ascultate, înțelese,  avem voie să ne simțim epuizate, să simțim că uneori e prea mult și parcă nu mai putem, e firesc, suntem oameni! Dar nu avem voie să lăsăm căderile acestea să ne afecteze prea tare, pentru că NOI, MAMELE, putem și putem mult mai mult decât ne imaginăm, și niciodată nu e prea mult pentru noi, și mereu facem față cu brio tuturor provocărilor de mamă! Și știți de ce? Pentru că totul la noi se măsoară în fericirea copiilor noștri,  și pentru ei, noi mamele, putem muta și munții din loc  și dacă noi vrem, nimic nu mai pare deloc greu și nimic nu ne mai stă în cale! Iar cea mai mare satisfacție,  răsplată a noastră,  cea mai mare împlinire e dragostea copiilor noștri,  inimaginabil de mare și pe care numai un părinte o poate cunoaște! Zâmbetul și inocența lor ne topesc sufletul,  ne aduc o bucurie imensă într-o lume care a uitat să mai trăiască, și în care totul se derulează cu o viteză de neimaginat!
Nu există părinți perfecți,  dar fiecare părinte e perfect pentru copilul său,  fiecare părinte se străduiește să fie și mai bun! Așa cum spune bine o melodie " Copiii colorează viața", copiii aduc bucurie și împlinire și o dragoste imensă, un amalgam de sentimente intense!


miercuri, 9 ianuarie 2019

Zâmbete

Pentru că ar trebui să spunem întotdeauna cuvinte magice, cuvinte care să arate respect, bunătate, bun simț, educație, cuvinte precum "te rog", "mulțumesc", "îmi cer scuze"! Ar trebui să prețuim valorile, principiile cu care am fost crescuți și pe care, din păcate, le întâlnim rar în ziua de astăzi!
Mă trezesc în fiecare zi, recunoscătoare pentru tot ceea ce am și am realizat, pentru soțul meu, pentru fetițele noastre, pentru familia noastră!❤
Să fim mai buni, nu doar în perioada sărbătorilor de iarnă , ci în fiecare zi, să zâmbim, să apreciem și să prețuim mai mult ceea ce avem, să fim recunoscători!
Azi am ieșit la suprafață,  am traversat bulevardul unirii să trec spre magistrala cealaltă ( nu îmi place să merg prin pasaj, este aglomerat și prefer să iau aer curat). Am ieșit de la metrou, sus o bătrânica cerea ajutor parcă din tot sufletul pentru a-și lua medicamentele, pe niște scări reci, traversate în grabă de oameni care mai de care mai grăbiți,  o mamă își legăna copilul îmbrăcat cât mai bine să nu simtă gerul rece ce începea să pună presiune, sub pătura nopții,  lângă un vestit fastfood, un om cu o față blândă și privirea caldă,  stătea învelit într-o plapumă pe un soi de pat improvizat, încercând să facă față gradelor cu -. Mi-am stăpânit cu greu lacrimile care se zbăteau să -mi năvălească pe obraji, și am grăbit pasul în drumul meu spre metrou! Nu vă spun dacă m-am oprit în dreptul lor, atunci când simt să o fac, ajut din tot sufletul și nu-mi place să mă laud cu asta!
Până la metrou, am mai realizat încă o dată cât de norocoasă sunt și că tot ce îmi doresc este să fim sănătoși și mereu împreună, liniștiți și fericiți! Familia și sănătatea sunt cele mai mari bogății și nimic nu le poate egala, restul vin și trec, se fac!
Ceea ce dăruiești,  primești! Am ajutat și ajutorul mi s-a întors, am zâmbit și mi s-a zâmbit înapoi, am dăruit și am primit!
Împarte încurajări, vorbe bune, optimism, ascultă , fii acolo unde e nevoie de tine, cum poți și cât poți,  mai ales pentru cei dragi!
Anul acesta vreau să colecționez zâmbete și fericire! Un 2019 cu tot ce e mai bun vă doresc și vouă!



sâmbătă, 24 noiembrie 2018

Azi, acum, aici...


Ce a fost ieri nu mai putem schimba, oricât de mult ne-am strădui. Ce va fi mâine nu vom putea ști niciodată, oricât de tare ne-am dori! Ce este astăzi contează cel mai mult, clipa prezentă este cea mai importantă pentru că e momentul pe care îl trăiești,  pe care îl simți și la care participi acum. De trecut te bucuri sau îl regreți, la viitor te gândești sau îl visezi, însă prezentul îl simți din plin, îl trăiești  la intensitatea dorită, te bucuri de el acum, azi. De aceea trebuie să îl faci să merite, să te bucuri de fiecare clipă,  să zâmbești,  să te bucuri de tot ce te înconjoară,  de viață, să zâmbești , să-ți acorzi șanse,  să dăruiești și să primești,  să-ți dorești și să lupți, să stabilești priorități.
Petrece timp cu tine, ascultă-te ca să te înțelegi tu pe tine, iartă-te ca să poți merge înainte,  îndrăznește,  luptă, fii bun, zâmbește,  ajută, crede în tine! Avem nevoie și de timp cu noi înșine,  pentru că până nu ne cunoaștem le noi , nu putem fi cunoscuți de ceilalți!
Soțul și Copiii sunt o binecuvântare! Ascultă-i acum, când vin entuziasmați să îți spună ceva, ascultă-i acum, în momentul acesta au ei nevoie,  chiar dacă simți că nu se mai opresc din povestit iar tu ai prea multă altă treabă,  sau ești pur și simplu obosită! Acum, nu mai târziu , nu după ce termini nu știu care treabă,  nu mâine,  pentru că azi ești prea obosită! Acordă-le acum atenția ta, mai târziu s-ar putea să tânjești tu după a lor! Copiii cresc atât de repede și chiar dacă acum nu ne este întotdeauna ușor,  este foarte important să realizăm cât de norocoși și binecuvântati suntem pentru că îi avem, pentru că am fost aleși să le fim părinți, și să trăim din plin fiecare clipă alături de ei! În sufletul nostru undeva, toți am rămas copii! Să răspundem tuturor întrebărilor și curiozităților lor, să ne jucăm împreună, să învățăm și să descoperim lucruri împreună,  să creăm amintiri de neuitat alături de ființele gingașe, care ne împlinesc cel mai mult pe lume!
Să ne bucurăm de familie, să îi sunăm mai des, să ne facem timp mai des pentru persoanele dragi,  să acordăm mai multă atenție persoanelor dragi din viața noastră, pentru că familia este cea mai mare bogăție a noastră!
Să ne bucurăm de tot ceea ce ne oferă viața, să mergem înainte cu capul sus și zâmbetul pe buze și,  precum într -un joc, să sărim cu bine peste toate obstacolele,  să gândim mereu pozitiv și zâmbim mai mult. Să ne bucurăm mai mult de un zâmbet,  de o îmbrățișare, de o floare, de o zi senină, de lucrurile mărunte și să le apreciem mai mult!
Fericirea noastră depinde doar de noi!

vineri, 16 noiembrie 2018

1, 2, 3....Start!

1, 2, 3....Start! Ca la maraton, cam așa începe o zi obișnuită din timpul săptămânii; parcă mereu pe fugă,  mereu în grabă,  mereu într-o luptă contra-cronometru! Mi-am propus să transform maratonul în plimbare, deși e greu să nu fii pe grabă într-un oraș supra-aglomerat, în care este o adevărată aventură să ajungi dintr-un capăt în altul!
Ceasul bate ora 05:30, alarma se activează și aud ca prin vis telefonul, îl opresc și închid la loc ochii - atunci mi se pare că e somnul cel mai dulce și parcă tare aș mai dormi dar.... iar se activează alarma și mă ridic într-un final din pat. Urmează pregătitul pachetelor pentru școală,  grădiniță și serviciu, trezitul fetelor, îmbrăcat , pieptănat, aranjat - cu alintul de rigoare, cu lungi discuții și rugăminți pe marginea încălțatului ( care nu se poate realiza și din poziția întins pe jos pe burtă 😬😄), cu mici discuții în contradictoriu: " eu sunt așa,  ba eu sunt așa" sau "mami, Clara a zis așa,  Olivia a făcut așa 🙄😂și mami trebuie să fie zen 👩‍👧‍👧 la capitolul zen,  tati câștigă detașat iar mami e tare norocoasă că îl are😊
La 7 și un pic ieșim pe ușă , la și jumătate suntem la grădiniță iar la 8 la școală. Eu le duc, soțul meu le ia. Pe drum cântăm cântecele,  fetele admiră peisajele, uneori privim povești pe youtube sau ascultam Itzy Bitzy la radio. În mașină, fiecare are locul lui, copilul mic în scaun special cu centura pusă iar copilul mare pe înălțător cu centura pusă, mami la volan concentrată pe trafic! 
La 9 ajung la birou. Mașina rămâne cuminte la metrou, nu de alta, dar din Grigorescu până la Aviatorilor aș face o veșnicie, iar înapoi spre casă ar însemna ca și cum m-aș duce într-o vizită la ai mei, undeva la vreo 250 km depărtare, deci cel puțin 2 ore jumătate pierdute pe drum. Răsuflu liniștită, pentru 8 ore gata cu alergatul, îmi fac o cafea și mă apuc de taskurile zilnice. La 17.30 plec de la birou și ajung acasă în jur de ora 19 ( minunatul București). Seara se încheie cu puțin gătit , spălat,  pregătit ghiozdane și haine pentru a doua zi. În fiecare zi îmi place să îi întreb cum a fost ziua lor și e firesc să facem asta, pentru că toată ziua nu ne-am văzut! Fetele îmi povestesc fiecare ce activități au avut în ziua respectivă și ce au mâncat la prânz, soțul îmi povestește despre cum a decurs ziua lui iar eu le povestesc cum a fost ziua mea😊 Comunicarea este un lucru extrem de important! Contează atât de mult să asculți, să înțelegi și să fii alături! Vorbim și povestim și răspundem întrebărilor și curiozităților până se apropie ora de culcare. Suntem o familie obișnuită, ne mai și pierdem cu firea, ne mai supărăm,  însă important este că astfel de momente trec repede și nu le lăsăm să ne strice armonia!
Înainte de culcare , după ce fetele dorm, ne relaxam cu un serial bun sau cu câte o carte. Și ziua se încheie cufundată în liniște și întunericul nopții,  până următoarea zi când o luăm de la capăt...
Ne trezim devreme, ne grăbim spre destinații, pierdem timp prețios în trafic, pe drum, însă avem nevoie să nu ne mai lăsăm copleșiți de toate acestea și să ne bucurăm de tot ceea ce suntem, de tot ceea ce avem și de tot ce ne înconjoară , dar mai ales să ne bucurăm de toți cei dragi!
Cel mai important și cel mai frumos moment al zilei este seara, când ne reunim toți patru acasă și ne bucurăm de timp de calitate, împreună!♥️

duminică, 11 noiembrie 2018

Lupta cu timpul

E târziu și deși mâine alarma e setată să sune la 5, parcă nu reușesc să găsesc somnul.... Moș Ene a decis să mă lase mai la urmă în noaptea asta! Toată casa doarme, eu m-am gândit să redau viață blogului. După ce am pregătit ghiozdanele, pachetele , hainele pentru mâine , după ce am mai dereticat puțin prin casă (soțul meu săracul mereu spune să le mai las, să mă mai odihnesc, dar nu prea are cu cine :D), după ce am călcat un munte de rufe ( munte, da, chiar nu exagerez), după ce am mai spălat o mașină de rufe ( da, recunosc,  spăl și duminica uneori, pentru că efectiv nu mai fac față avalanșei de rufe și timpului - nu mă mîndresc cu asta, e doar o realitate), acum chiar mă simt relaxată și cu chef de a povesti un pic. :)
Despre lupta mea continuă cu.... TIMPUL! Eu cred că vine și din subconștient totul, lupta asta de a le face mereu pe toate, pretenția de a face totul perfect mereu, lupta de a acorda la fel de mult timp și totodată suficient timp și de calitate,  persoanelor dragi! Uneori este necesar să mai spunem și stop , să ne oprim și să ieșim puțin din agitația asta zilnică,  să ne stabilim limitele, să ne stabilim prioritățile și să ne organizăm puțin. Să ne gândim așa: eu vreau să fac aia și aia și ailaltă și cealaltă dar.... POT? REUSESC PE TOATE O DATĂ? ESTE BINE PENTRU MINE SĂ FAC ASTA? și atunci să ne organizăm și să ne stabilim prioritățile: azi fac o parte, mâine o altă parte și tot așa! Fac ce este cel mai important și ce nu suportă amânare și restul las pe mâine! Da, uneori este bine să mai lași și pe mâine,  mai ales dacă nu e urgent! Nu mai aspir azi că nu e atât de murdar și o pot face și într-o altă zi,  mai bine mă joc un joc frumos cu fetele! ♥️Și da, nu calc azi tot muntele,  mai bine petrec puțin timp cu soțul meu, doar eu cu el!♥️ De multe ori mă încăpățânez să fac multe și îmi dai seama că greșesc! De cât de mult greșești îți dai seama în timp,  pentru că realizezi că ceri prea mult de la tine, că nu te mai gândești la sănătatea ta, că îi sacrifici și pe ceilalți și că nu e deloc ok! Nu e ok să fii obosit pentru că te-ai încăpățânat să le faci pe toate,  nu e ok să fii nervos că nu mai ai timp de x și y, pentru că ai vrut să fii super woman!
Am încetat să mai vreau să mai fiu super super woman! Vreau să fiu în continuare mamă - mă simt mândră și împlinită ca mamă,  ele sunt TOTUL meu, vreau să fiu iubită și soție, cât mai minunată pentru soțul meu, pentru că am un soț minunat, și el este parte din TOTUL MEU, vreau să fiu prezentă cât mai mult și cât mai calitativ în  viața celor dragi mie! Asta este cel mai important obiectiv al meu, și zilnic îmi doresc să construiesc la el!
Este necesar să învățăm să ne bucurăm mai des de lucruri cu adevărat importante!
În agitația zilnică, în goana nebună de roboței, nu ne dăm seama de multe lucruri. Suntem mereu conectați la gadgeturi, și am uitat să admirăm ce e în jurul nostru.... de exemplu toamna, orașul, oamenii....
Eu conduc zilnic, îmi și place - mă rog în București e mai greu să îți placă dar asta e o altă discuție... ce voiam să vă povestesc este că recent am lăsat mașina și am pornit la pas de la Romană până la Aviatorilor, admirând tot ce mi-a ieșit în cale și bucurându-mă ca un copil de peisajele de toamnă! Nu a fost mare lucru dar m-am simțit bine și ar trebui să facem asta mai des!
 Vă las cu câteva fotografii... noapte bună!