Dobrogea mea minunată

Copil fiind, acorduri de vioară învățam....
Aveam 10 ani când părinții m-au dus la primele lecții de vioară. Eram în clasa a IV-a. Au vrut să mă trimită la gimnastică dar mereu am fost o fire mai temătoare,  nu voiam să fac podul din picioare, să fac roata sau șpagatul, așa că nu prea mi se potrivea aria asta.
Și acum îmi amintesc ce greu mi s-a părut la început și că mi-a luat ceva timp, să învăț să țin corect vioara-n mână, astfel încât poziția să fie corectă iar podul palmei să nu atingă instrumentul. Ba chiar țin minte cum glumeam că ne-ar trebui un cui acolo, să ne înțepe ca să ținem mâna corect.
Profesorul nostru, un om deosebit, calm, foarte implicat în ceea ce făcea, unise talente într-un frumos ansamblu folcloric, denumit pe atunci "Bujorii Dobrogei". Ansamblul acesta mi-a colorat mie copilăria! Îmi amintesc ce mult îmi plăcea să cânt, să particip la concursuri și parade și  să îmbrac costumul popular dobrogean. Fiecare concurs începea cu o paradă a formațiilor de muzică populară, paradă prin orașul organizator, în care toată lumea te vedea, te admira, te aplauda.... nu știu pentru alții, dar pentru mine era ceva foarte important, un moment unic în care puteam să arăt cât de mândră sunt de zona mea frumoasă, de plaiurile dobrogene! Am muncit mult, și acum îmi amintesc că nu reușeam să cânt un dans popular așa cum trebuia, pe ritmul potrivit dar cu multe repetiții mi-a ieșit și am urcat pentru prima dată pe scenă la Jibou, prima mea experiență ☺
Nu am făcut vioară de performanță,  a fost un hobby, ceva recreativ, în afara școlii,  nu la nivel profesionist, dar am cântat din clasa a-IV-a și până am terminat liceul.
Geamparalele și fedeleșul, dansuri populare specific dobrogene, mi-au făcut copilăria mai frumoasă ❤
Svâcul, mușamaua, suitele de dansuri populare,  cântecele care îndemnau toate "Hai la Dobrogea" au creat o legătură și mai strânsă cu meleagurile mele natale.
De curând TVR1 a realizat un reportaj despre orășelul meu natal, Măcin. Locurile,  oamenii,  povestea orașului cu oameni calzi, orașul de la Dunăre și de la poalele munților Măcinului, totul mi-a trezit nenumărate amintiri din copilărie.... pâinea turcească, caldă, pe vatră,  sunetul geamiei răsunând în liniștea orașului,  tradiția oleleului de Crăciun, mirosul grătarului la poalele muntelui de fiecare Izvor al tămăduirii, apa pură de izvor, tabloul pescarilor pe malul Dunării, totul face parte din frumusețea copilăriei și a locului.
Mi-am propus să reiau cursurile de vioară și o vioară nouă, și să reîncep să cânt.... vioara e terapie, e cântec,  e bucurie, e oază de reculegere❤

Gânduri de final de vacanță

Final de octombrie înseamnă o primă vacanță, pentru picii de la grădiniță și cei un pic mai mari, din clasele primare, o vacanță binemeritată și de ei dar și de părinți,  pentru că puțină relaxare,  cred eu, este întotdeauna bine venită :) Când te trezești zilnic la 6 -6.30 și la 7 și 10 maxim trebuie să ieși pe ușă (altfel traficul nu e deloc prietenos în București), când fiecare dimineață e pe repede înainte și învăluită în agitație, când ai teme zilnic sau trebuie să dormi la grădiniță și nu prea îți place, când ești mamă și îți începi ziua în trafic și înoți prin aglomerația matinală de la metrou, fără să fi băut un strop de cafea, ai nevoie de o mică pauză,  de o mică gură de aer, în care să te relaxezi, să te reîncarci, să te odihnești și să te bucuri de cei dragi, de familie!

Pentru mine a fost minunată săptămâna ce se încheie astăzi,  și asta datorită faptului că am avut mult mai mult timp pentru cei dragi mie, pentru fetițele și soțul meu, am avut timp să mă joc, să dorm, să fac prăjituri (una dintre pasiunile mele), să mă reîntorc puțin în copilărie prin joc, să citesc, să am discuții mai lungi cu soțul meu, să mă odihnesc, să îmi reîncarc bateriile, să mă simt o mamă mai bună și să nu mă mai învinovățesc atât, gândindu-mă că nu petrec suficient timp cu copiii și soțul sau cel puțin nu atât cât mi-aș dori eu! Și mi-aș dori să petrec mult mai mult, așa ca în vacanțe și concediu.... 

Săptămâna asta am pictat. Clarei îi place mult să deneseze și să picteze. Face copii, pisicuțe, peisaje și are ceva din talentul bunicului ei. Îi desenează și Oliviei iar cea mică le colorează. Oliviei îi place multsă se joace de-a casa, așa că săptămâna aceasta eu am fost pe rând copil și surioară iar ea mamă și surioară  :) și ne-am jucat de-a rutina zilnică,  mergeam la școală,  apoi în parc, ne schimbam rochițele, dormeam, ne trezeam, mâncam și tot așa ( păpușile, nu noi :P)

Am sculptat dovleci, pe care fetele și i-au ales la cumpărături,  iar ele i-au decorat. A fost o oră în care creativitatea le-a fost stimulată iar distracția a fost pe măsură.  S-au amuzat și au căutat fel de fel de idei să îi decoreze!

Am făcut împreună o supă alfabet, un chec cu cremă de mascarpone și cacao, și eclere cu cremă de vanilie,  totul făcut în casă cu ajutorul lor. Au fost foarte încântate să spargă și să separe ouăle,  să le mixeze, să amestece ingrediente, să cunoască ingredientele, să le miroasă,  să le guste, iar cel mai amuzant li s-a părut albușul mixat care nu curgea din castronul întors cu susul în jos și pe care eu, mami, l-am denumit magic :D

Ne-am petrecut serile făcând mozaic, jucând macaua, război (jocul ăla lung de nu se mai termină dar care aduce bucurie la fiecare război câștigat), Păcălici ( unde mami mereu a ieșit Păcălici,  se pare că fetele sunt norocoase), șah cu tati ( el e expertul), nu te supăra frate și alte câteva joculețe educative, printre care și unul cu învățarea ceasului.

Somnul de prânz nu a fost lipsit de o poveste citită de mami sau tati.

Nu-mi vine să cred că s-a terminat deja vacanța și o așteptăm cu mare nerăbdare pe următoarea! Până atunci avem de făcut scrisori pentru Moș Nicolae și Moș Crăciun;)

Nu sunt un părinte perfect....

Astăzi citeam un articol despre cum părinții cu 2 copii ajung să o ia razna! Pe bune? Probabil cel mai slab articol pe care l-am citit vreodată despre asta, și nici măcar nu pot să afirm că l-am citit, mai degrabă am citit printre rânduri,  de curiozitate! Cică după primul copil, sănătatea mintală a mamei se îmbunătățește considerabil iar după a doua naștere,  scade și rămâne scăzută! Poftim? Sper să nu influențeze pe nimeni un astfel de articol, scris pe baza a nu știu ce studii făcute de nu știu cine, articol care nu reflectă deloc realitatea din punctul meu de vedere!
Sunt mamă de 2 copii, de 7 ani și 4 luni și de 3 ani și 9 luni, deci de 3 ani și 9 luni sunt mamă de 2 copii și, vă spun din tot sufletul,  sănătatea mea mintală s-a îmbunătățit considerabil se când sunt mamă și mai ales se când am 2 copii❤
Da, nu sunt o mamă perfectă, de fapt perfecțiunea nici măcar nu există în viziunea mea! Mereu, atunci când avem impresia că o atingem, de fapt ne ambiționăm să devenim și mai "perfecți". Și da, să fiu mamă, m-a schimbat foarte mult, în bine, m-a maturizat foarte mult, m-a învățat să iau decizii, să îmi asum responsabilități, să fac multe lucruri deodată, să gestionez situații de criză, să alerg, să mă lupt, să mă joc, să îmi trăiesc din nou copilăria alături de cele mici, să redescopăr "Nu te supăra, frate" și "Păcălici", și câte alte momente frumoase și de neuitat.
Da, sunt și momente în care cedez, în care oboseala, lipsa timpului, aglomerația, răutățile unora, își spun cuvântul și mă aruncă în gol, mă prăbușesc sub o ploaie de lacrimi, o închisă în baie (singurul loc în care mă pot descărca fără să mă vadă nimeni) sau în brațele soțului meu, care are o răbdare fără margini uneori și mă ascultă, pentru că de cele mai multe ori, doar de asta avem nevoie să ne descărcăm, să fim ascultate. Dar momentele astea trec, și mă ridic, mai puternică decât am fost și mai încrezătoare! Avem nevoie să be descărcăm,  avem nevoie să fim ascultate, înțelese,  avem voie să ne simțim epuizate, să simțim că uneori e prea mult și parcă nu mai putem, e firesc, suntem oameni! Dar nu avem voie să lăsăm căderile acestea să ne afecteze prea tare, pentru că NOI, MAMELE, putem și putem mult mai mult decât ne imaginăm, și niciodată nu e prea mult pentru noi, și mereu facem față cu brio tuturor provocărilor de mamă! Și știți de ce? Pentru că totul la noi se măsoară în fericirea copiilor noștri,  și pentru ei, noi mamele, putem muta și munții din loc  și dacă noi vrem, nimic nu mai pare deloc greu și nimic nu ne mai stă în cale! Iar cea mai mare satisfacție,  răsplată a noastră,  cea mai mare împlinire e dragostea copiilor noștri,  inimaginabil de mare și pe care numai un părinte o poate cunoaște! Zâmbetul și inocența lor ne topesc sufletul,  ne aduc o bucurie imensă într-o lume care a uitat să mai trăiască, și în care totul se derulează cu o viteză de neimaginat!
Nu există părinți perfecți,  dar fiecare părinte e perfect pentru copilul său,  fiecare părinte se străduiește să fie și mai bun! Așa cum spune bine o melodie " Copiii colorează viața", copiii aduc bucurie și împlinire și o dragoste imensă, un amalgam de sentimente intense!

Zâmbete

Pentru că ar trebui să spunem întotdeauna cuvinte magice, cuvinte care să arate respect, bunătate, bun simț, educație, cuvinte precum "te rog", "mulțumesc", "îmi cer scuze"! Ar trebui să prețuim valorile, principiile cu care am fost crescuți și pe care, din păcate, le întâlnim rar în ziua de astăzi!
Mă trezesc în fiecare zi, recunoscătoare pentru tot ceea ce am și am realizat, pentru soțul meu, pentru fetițele noastre, pentru familia noastră!❤
Să fim mai buni, nu doar în perioada sărbătorilor de iarnă , ci în fiecare zi, să zâmbim, să apreciem și să prețuim mai mult ceea ce avem, să fim recunoscători!
Azi am ieșit la suprafață,  am traversat bulevardul unirii să trec spre magistrala cealaltă ( nu îmi place să merg prin pasaj, este aglomerat și prefer să iau aer curat). Am ieșit de la metrou, sus o bătrânica cerea ajutor parcă din tot sufletul pentru a-și lua medicamentele, pe niște scări reci, traversate în grabă de oameni care mai de care mai grăbiți,  o mamă își legăna copilul îmbrăcat cât mai bine să nu simtă gerul rece ce începea să pună presiune, sub pătura nopții,  lângă un vestit fastfood, un om cu o față blândă și privirea caldă,  stătea învelit într-o plapumă pe un soi de pat improvizat, încercând să facă față gradelor cu -. Mi-am stăpânit cu greu lacrimile care se zbăteau să -mi năvălească pe obraji, și am grăbit pasul în drumul meu spre metrou! Nu vă spun dacă m-am oprit în dreptul lor, atunci când simt să o fac, ajut din tot sufletul și nu-mi place să mă laud cu asta!
Până la metrou, am mai realizat încă o dată cât de norocoasă sunt și că tot ce îmi doresc este să fim sănătoși și mereu împreună, liniștiți și fericiți! Familia și sănătatea sunt cele mai mari bogății și nimic nu le poate egala, restul vin și trec, se fac!
Ceea ce dăruiești,  primești! Am ajutat și ajutorul mi s-a întors, am zâmbit și mi s-a zâmbit înapoi, am dăruit și am primit!
Împarte încurajări, vorbe bune, optimism, ascultă , fii acolo unde e nevoie de tine, cum poți și cât poți,  mai ales pentru cei dragi!
Anul acesta vreau să colecționez zâmbete și fericire! Un 2019 cu tot ce e mai bun vă doresc și vouă!