Breastfeeding is pure love ❤
Alăptarea e iubire pură ❤
Sunt multe de spus despre alăptare și beneficiile ei! Povestea mea începe acum aproape 5 ani, când am devenit mamă pentru prima dată! Începutul a fost unul greu, după o naștere prematură, la 34 de săptămâni, și cu un bebe mic la căldură într-un incubator timp de aproape două săptămâni, a trebuit să mă descurc singură cu lactația! Nu e ușor deloc dar când știi ce beneficii îi aduce puiului mic, faci orice să fie bine! Cu răbdare, voință, depășind durerea, și cu ajutorul unei asistente, am reușit să pornesc lactația! Nu vă spun cum au fost cele aproape două săptămâni în care puiul meu a stat la incubator, nici că plângeam în fiecare zi, ci vă spun cât de minunate au fost primele clipe cu puiul la sân! Până atunci, am pompat lapte pe care C îl primea cu seringa!
Să pornești tu singură lactația, pompand manual, este foarte greu și dureros! Însă noi, mamele reușim mereu ceea ce ne propunem și suntem mai puternice decât credem! Reușim să facem față chiar și celor mai grele situații!
Povestea noastră s-a scris până la 11 luni, când, din lipsă de informare, am întrerupt alăptarea!
Am început însă o nouă poveste, acum 1 an, 5 luni și 3 zile, când am devenit mamă pentru a doua oară! De data aceasta, am ales să mă informez mai mult și să mă ascult mai mult, să am încredere în mine și în deciziile mele! Am descoperit un grup frumos, creat de oameni dedicați, de consultanți în alăptare și de mămici dornice să alăpteze cât mai mult!
Alăptare exclusivă de la naștere și până la 6 luni și apoi alăptare, combinată cu diversificare până când dorește bebe și mami, de preferat până la autointarcare 😊 de la început fără suzetă, lapte praf în completare, ceai și altele de care bebe chiar nu are nevoie!
Ascultați-va mereu instinctul vostru de mamă, voi știți ce este cel mai bine pentru copilul vostru!
Alăptez la cerere de 1 an și 5 luni, la cerere, adică fără program, adică chiar și non stop uneori, din 10 în 10 minute, la o oră, din 3 în 3 ore, toată noaptea, după cum vrea O ❤
E greu, uneori e foarte greu și recunosc, dar după ce trec momentele critice, sunt mulțumită și mândră de mine că am reușit să ajung până aici! Nu mă văd alaptand mai mult de doi ani, dar nu mă vedeam nici ajungând până aici!
Au fost multe momente în care am cedat, în care am plâns, am repetat obsesiv că nu mai pot, că nu mai vreau, că nu mai rezist, dar apoi, m-am ridicat și am mers mai departe! Trebuie doar să vrei și să te întărești, să ai încredere în tine că poți și să mergi înainte, să nu te lași pradă momentelor grele și să nu iei decizii pripite! Este foarte important să ai și sprijinul și înțelegerea celor din jur iar eu sunt foarte norocoasă din punctul acesta de vedere!
Au fost și încă sunt multe nopți în care nu dorm, sau dorm pe apucate, ațipesc câteva minute, ore, și mă trezesc ca să o liniștesc pe O, sa o hrănesc, să o plimb, să-i cânt! Mulți spun că dacă nu mai alăptezi, copilul doarme toată noaptea și tu te odihnești și totul e frumos! Eu nu cred asta! Am exemple în jur de copilași hrăniți cu lapte praf, care se trezesc des noaptea! Copiii mici, până la vârsta de aproximativ 3 anișori, au nevoie mai mare de mami și de tati ( la noi cel puțin O se liniștește și dacă o plimbă tati în toiul nopții prin cameră 😊). De aceea, alăptarea nu reprezintă doar hrană, ci și siguranță, iubire, alint❤e prima formă de comunicare dintre bebeluș și mamă, și cea mai frumoasă ❤
Din acest motiv se spune că o înțărcare bruscă ( de mâine gata nu-ți mai dau titi), poate afecta copilul pe termen lung! E ca și cum ne-ar interzice nouă cineva ceva, imediat! Orice schimbare se face treptat și cu o anumită perioadă de acomodare! Sau cel puțin așa ar fi indicat!
Sunt perioade critice de-a lungul alăptării, puseele de creștere, perioada refuzului de a sta la sân, perioada creșterii dințișorilor, când copiii sunt mai agitați, pot fi mai greu de mulțumit, pot sta ore întregi la sân, însă cu răbdare și voință, aceste perioade pot fi depășite cu brio!❤
Dragi mămici aveți încredere în voi și alegeți să vă informați din surse sigure! Nu există "nu am lapte suficient", nu există "nu vrea copilul să stea la sân" ( e o experiență nouă și copilul învață în primele luni), există doar "pot și vreau"!
Sunt bineînțeles și cazuri medicale când mămica nu poate alăpta!
Renunțați la laptele praf în completare, nu faceți decât să vă sabotati lactația! Lactația se formează punând copilul la sân de câte ori o cere, fără program, și poate dura și câteva luni până când se reglează! Lactația crește în funcție de nevoile bebelușului! Dacă oferim lapte praf de la început, combinat cu lapte matern, bineînțeles că lactația nu va mai crește concomitent cu necesarul celui mic iar cel mic va prefera mai mult biberonul pentru că îi va fi mult mai ușor și va primi și mai mult lapte cu un efort mai mic! De aceea ajungem să spunem că nu se satură doar cu sân 😊
Bineînțeles că fiecare mamă face propriile alegeri! Eu doar am vrut să vă împărtășesc din experiența mea și din informațiile pe care le-am adunat din surse sigure 😊
Și povestea noastră continuă....❤
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu